Film Review: Eu cand vreau sa fluier, fluier

Am afirmat de atatea ori ca noi, ca si popor suntem extrem de ciudati si intorsi pe dos. Pe langa faptul ca ne dam buni la toate, experti in leacuri babesti si ghicit in zatul de cafea si posesori ai unei perceptii de viata trunchiata pe barbatie, demnitate si respect, atunci cand, prin diferite jocuri „hade” ale sortii ni se livreaza cateva secunde de renume si recunoastere internationala obisnuim sa dam cu bata-n balta.

Un caz recent care ilustreaza perfect acest aspect este felul in care am inteles noi – romanii – filmul artistic „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, in regia lui Florin Serban. Multi retarzi cu bani de net si credit pe cartela din telefon au inteles ca filmul „e despre puscariasi”, cand este evident pentru orice fiinta care are habar cum se foloseste chestia aia care sta proptita pe gat, ca nu e asa.

Esenta peliculei sta in cele sase cuvinte care formeaza titlul: „Eu cand vreau sa fluier, fluier” prezinta intr-un mod tulburator si in acelasi timp pur anti-hollywood povestea lui Silviu (George Pistereanu), un pustan maturizat inainte de vreme, calit in valurile involburate ale vietii.
Avand un statut familial precar: parinti despartiti, tatal in spital, mama plecat la munca in strainatate, Sliviu s-a vazut nevoit de mic sa se descurce cum il taie capul. Ulterior s-a dovedit ca nu l-a taiat prea bine, incipitul filmului infatisandu-l in ultimele zile dintr-o pedeapsa de patru ani intr-un penitenciar situat undeva pe malul Dunarii.
Avansat in „ierarhia de dormitor” devenind astfel „Jupan”, experienta sa dupa gratii parea sa isi gaseasca finalul intr-un mod linistit, lucru deloc de trecut cu vederea pentru un astfel de peisaj.
Dar cum viata face te face si te fute, cu doar doua saptamani inainte de eliberare, Silviu este vizitat de fratele sau mai mic care printre cuvinte ii spune, timid ca mama lor a revenit de peste hotare. Cum treaba i-a mirosit ciudat, Silviu reuseste sa faca unele conexiuni si sa infrunte evidentul: persoana care l-a abandonat de mic vrea sa ii ia fratiorul in Italia iar acest lucru nu ii starneste nicio traire de fericire.
Nedorind sa isi vada fratele distrus, ajungandu-i experienta proprie, Sliviu va face tot ce ii sta in putere sa isi tina „piciul” langa el.
Si cum adesea se intampla, atunci cand in ecuatie intervine si o fata de o frumusete si naturalete fermecatoare – in persoana Anei (Ada Condeescu) – o studenta venita la penitenciar in practica, lucrurile tind sa evolueze in situatii guvernate de tensiune, frustrare si violenta.

Strangand il el impulsuri si trairi care mai de care mai brutale si antisociale, Silviu nu face altceva decat sa explodeze, refuland intr-un moment in care urma sa paraseasca celula penitenciarului cu trupul, cu sufletul fiind ceva mai complicat. Sunt cateva lucruri in viata pentru care nu trebuie sa accepti niciun fel de compromis – pare sa ne spuna regizorul Serban si atunci cand esti incoltit de forte coercitive care iti ameninta acele cateva lucruri…pur si simplu „fluieri” indiferent de numarul „shhhh!!-urilor” care iti sunt adresate.

Punctele forte abordate si intretinute de regizor sunt reprezentate de puscariasii veridici utilizati pentru majoritatea rolurilor, locatia si decorul in care actiunea se dezvolta si scenariul caracterizat prin replici spartane si tot odata bine inchegate.

„Eu cand vreau sa fluier, fluier” a avut premierea in Romania pe data de 26.03.2010, are o durata de 94 minute, este produs de Strada Film si a reusit sa isi adjudece in cadrul Festivalului de Film de la Berlin 2010 Trofeul Alfred Bauer si Ursul de Argint – Marele premiu al juriului.

4 comentarii

Comments RSS TrackBack Identifier URI