Film Review: Eu cand vreau sa fluier, fluier

Am afirmat de atatea ori ca noi, ca si popor suntem extrem de ciudati si intorsi pe dos. Pe langa faptul ca ne dam buni la toate, experti in leacuri babesti si ghicit in zatul de cafea si posesori ai unei perceptii de viata trunchiata pe barbatie, demnitate si respect, atunci cand, prin diferite jocuri „hade” ale sortii ni se livreaza cateva secunde de renume si recunoastere internationala obisnuim sa dam cu bata-n balta.

Un caz recent care ilustreaza perfect acest aspect este felul in care am inteles noi – romanii – filmul artistic „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, in regia lui Florin Serban. Multi retarzi cu bani de net si credit pe cartela din telefon au inteles ca filmul „e despre puscariasi”, cand este evident pentru orice fiinta care are habar cum se foloseste chestia aia care sta proptita pe gat, ca nu e asa.

Esenta peliculei sta in cele sase cuvinte care formeaza titlul: „Eu cand vreau sa fluier, fluier” prezinta intr-un mod tulburator si in acelasi timp pur anti-hollywood povestea lui Silviu (George Pistereanu), un pustan maturizat inainte de vreme, calit in valurile involburate ale vietii.
Avand un statut familial precar: parinti despartiti, tatal in spital, mama plecat la munca in strainatate, Sliviu s-a vazut nevoit de mic sa se descurce cum il taie capul. Ulterior s-a dovedit ca nu l-a taiat prea bine, incipitul filmului infatisandu-l in ultimele zile dintr-o pedeapsa de patru ani intr-un penitenciar situat undeva pe malul Dunarii.
Avansat in „ierarhia de dormitor” devenind astfel „Jupan”, experienta sa dupa gratii parea sa isi gaseasca finalul intr-un mod linistit, lucru deloc de trecut cu vederea pentru un astfel de peisaj.
Dar cum viata face te face si te fute, cu doar doua saptamani inainte de eliberare, Silviu este vizitat de fratele sau mai mic care printre cuvinte ii spune, timid ca mama lor a revenit de peste hotare. Cum treaba i-a mirosit ciudat, Silviu reuseste sa faca unele conexiuni si sa infrunte evidentul: persoana care l-a abandonat de mic vrea sa ii ia fratiorul in Italia iar acest lucru nu ii starneste nicio traire de fericire.
Nedorind sa isi vada fratele distrus, ajungandu-i experienta proprie, Sliviu va face tot ce ii sta in putere sa isi tina „piciul” langa el.
Si cum adesea se intampla, atunci cand in ecuatie intervine si o fata de o frumusete si naturalete fermecatoare – in persoana Anei (Ada Condeescu) – o studenta venita la penitenciar in practica, lucrurile tind sa evolueze in situatii guvernate de tensiune, frustrare si violenta.

Strangand il el impulsuri si trairi care mai de care mai brutale si antisociale, Silviu nu face altceva decat sa explodeze, refuland intr-un moment in care urma sa paraseasca celula penitenciarului cu trupul, cu sufletul fiind ceva mai complicat. Sunt cateva lucruri in viata pentru care nu trebuie sa accepti niciun fel de compromis – pare sa ne spuna regizorul Serban si atunci cand esti incoltit de forte coercitive care iti ameninta acele cateva lucruri…pur si simplu „fluieri” indiferent de numarul „shhhh!!-urilor” care iti sunt adresate.

Punctele forte abordate si intretinute de regizor sunt reprezentate de puscariasii veridici utilizati pentru majoritatea rolurilor, locatia si decorul in care actiunea se dezvolta si scenariul caracterizat prin replici spartane si tot odata bine inchegate.

„Eu cand vreau sa fluier, fluier” a avut premierea in Romania pe data de 26.03.2010, are o durata de 94 minute, este produs de Strada Film si a reusit sa isi adjudece in cadrul Festivalului de Film de la Berlin 2010 Trofeul Alfred Bauer si Ursul de Argint – Marele premiu al juriului.

Film Review: Poker

Criticat inca din primele zile de „rulare” in cinema – cum ca ar fi un film-cliseu si ca e „teapa” – pelicula in regia matusalemicului Sergiu Nicolaescu vine totusi cu un plus pentru istoria cinematografica postdecembrista.
Astfel, filmul urmeaza o linie tematica interesanta, prezentand patru „carti de joc” – patru prieteni legati din copilarie de jocul de poker, care ilustreaza tipologii de viata reprezentative societatii romanesti in tranzitie: politicianul corupt, mafiotul mereu cu ochii pe potul cel mare si medicul fara simtul deontologiei.

” Tragi toata viata cu un popa la Royala si iti intra unul la inmormantare „

Marcel (Ion Ritiu), Claudiu (Valentin Teodosiu), Horia (Vladimir Gaitan) si Titel (Horatiu Malaele) sunt infatisati ca patru prieteni mergand impreuna din copilarie pana spre finalul vietii, patru destine ghidate si alimentate mereu de aceleasi placeri: poker-ul, femeile si parvenitismul.
Desi in anii perioadei fragede cei patru priveau poker-ul doar ca pe un mod de relaxare si tachinare, o data cu trecerea timpului jocul de noroc a devenit felul lor de a privi lucrurile si de a trata viata. Au inteles ca prin bluf, fortare si noroc pot scoate de la destin ce n-au visat in tinerete. Momentul de risc maxim s-a dovedit a fi decembrie ’89 – punctul simbolic al schimbarii la fata a societatii romanesti, punct in care cei „smecheri” au stiut sa traga pe „turta lor”.
<

” -Daca-i baiat, sa-i ziceti Titel!
-Si daca-i fata…?
-La produs! „

Filmul se vrea un „reality check”, o palma peste fata celor ce nu vor sa vada realitatea de sub fantomatica fasie de casmir, astfel Nicolaescu pune in scena un „cocteil” de imagini izbitor de realiste, o coloana sonora impecabila si replici care iti aduc aminte, in cazul in care ai amezie, de spiritul ludic si umorul romanului.
Personal cred ca Malaele a reusit un rol fantastic, cel al mafiotului mereu pus pe sotii, cu replici ametitor de taioase si de la care nu stii cand sa te astepti la punctul negru al tevii de pistol indreptat spre tine.
Insa, rolurile au iesit asa cum au iesit doar prin intretaierea si mixtura dintre ele, astfel ca luat in modul fiecare personaj ar pali.

” Toate femeile folosesc diminutive, ca sa para lucrurile mai ieftine. „

O alta performata ce isi merita toate laudele este interpretarea Alexandrei Ionescu (Jojo), in rolul Monicai – o moldoveanca inzestrata cu un accent fermecator, un trup de cadana si o constiinta…ma rog, fara prea multa constiinta si moralitate – care insa dovedeste ca asta e tot ceea ce iti trebuie ca sa razbati acum. Nu ai cum sa contrazici asa o faptura.
Prezentand tipul femeii fara scrupule si rusine, care are doar una, cel mult doua litere de lege: $ sau €, dupa situatie, Monica joaca propria ei partida de poker, cu mintile barbatilor in careu de asi si cu miza intotdeauna favorabila ei.

„Poker” a avut premiera in Romania pe data de 09.04.2010.

Film Review: Pink Floyd The Wall

Abuz, sex, droguri, iluzii, confuzii, impulsuri, ipocrizie, ingradire, manipulare – filmul vorbeste despre toate subiectele ce sunt parte societatii noastre.
Desi imaginile sunt tulburator de violente – si nu prin secventele lor cu conotatii fizice – ci mai degraba prin substratul psiho-social – personal le-am savurat si disecat cu toate simturile disponibile.

Cred ca, in prim plan se afla asocierea zbuciumatoare a imaginii cu sunetul; de fapt, „Pink Floyd The Wall” este ecranizarea albumului „The Wall” semnat Pink Floyd, aparut in 1979, ecranizare finalizata in anul 1982.

Regizorul Alan Parker conduce cu finete piesele de puzzle si le aseaza intr-un mozaic audio-video ce stoarce din spectator si ultimul dram de emotie si tremur. In acest sens, ecranizarea infatiseaza in cele 95 de minute aspectele esentiale, esentiale prin relevanta si duritatea care se revarsa furibund, cum sunt: manipularea sociala, ingradirea culturala fortata, ego-mania, lipsa de incredere in semeni, negarea divinitatii, locul razboaielor in lume, „spalarea creierelor” de catre mass-media si nevoia evidenta de o portita cathartica.

Desi nu pare, filmul „fisureaza zidul” creat de mintalul fiecaruia, un zid al deceptiilor, al fricii de necunoscut si al violentei ridicata la stadiul de utilitate. Pentru ca, ne place sau nu, ce traim azi necesita violenta ca un mod de abordare a lucrurilor, ba mai mult ca atitudine.

Film Review: Roma

Seria Roma/Rome este una din cele mai complete si pertinente fresce istorico-socio-culturale care ne-au fost prezentate pe micul ecran. Imbinand perfect viata aristocratiei din cercurile selecte ale Senatului roman cu patura din ce in ce mai consistenta de oameni simpli si saraci, regizorul Allen Coulter reuseste sa prezinte in doua sezoane – primul de 12 iar cel de-al doi-lea de 10 episoade – o perioada extrem de animata din lunga si prodigioasa istorie a Romei antice.

Actiunea are loc intr-un moment dur, zbuciumat pentru societatea romana si anume conflictul dintre imparatul Pompei Magnus (106 – 48 I.Hr) si Gaius Iulius Caesar (100 – 44 I.Hr), poate una din cele mai impunatoare figuri politice si sociale ale lumii. Conturat ca un conflic mocnind dar atatat de intrigi si jocuri politice meschine, disputa dintre Pompei si Caesar ajunge in punctul cel mai violent, acela al confruntarii militare deschise. In urma acesteia Caesar iese victorios si isi adjudeca titlul de tiran al Imperiului Roman – in scopul restabilirii balantei, spune el. Avandu-l alaturi pe credinciosul sau „caine”, Marc Antoniu – Caesar va domina pentru o buna perioada scena politica romana. Actiunile sare, insa, alimenteaza animozitati care se vor incheia prin asasinarea sa, in incinta senatului, intr-o „ploaie” de lovituri de pumnal, actiune gandita si aplicata de Brutus, ilustru politician si general roman.

Etapa urmatoare il impinge in prim-plan pe Marc Antoniu care va duce lupte de gherila cu Octavian, mostenitorul Cesarului, conflict ce exprima foarte multe situatii – monumentale.

Desi nu pare, protagonistii seriei in discutie sunt doi fosti legonari din celebra Legiune a XIII-a: Lucius Vorenus ( Kevin McKidd ) si Titus Pullo ( Ray Stevenson ); maestrii in manuirea sabiei dar si in lupta corp la corp, Vorenus si Pullo sunt evidentiati de-a lungul serialului intr-o continua evolutie a relatiei de prietenie, relatie ce implica vorbe dure, priviri neincrezatoare, gesturi acuzatoare si uneori agresiuni „la nervi”. Una peste alta, cei doi construiesc tipologia prietenilor trecuti prin multe, reusind sa isi consolideze relatia.

O pelicula demna de cele trei premii Emmy castigate.

Creionand cu decenta si rigurozitate framantarile de ordin politic, social si sentimental caracterizante acelor perioade si „asternand” cu atentie si responsabilitate un tablou impecabil „mazgalit”, serialul „Roma/Rome” va va trage insistent de maneca, cu fiecare episod savurat, intr-o lume a extremelor.

Enjoy!

PS: In aproape toate episoadele va veti intalni cu, poate, cel mai plastic si amuzant „prompter-reader” ever created.