Banc!

Un om moare si ajunge la Sf.Petru. Pe pereti vede numai ceasuri si il intreaba ce e cu ele.
– Sunt ceasurile minciunii si fiecare om are cate unul. Cand omul spune o minicuna, limba ceasului avanseaza cu o ora.
Omul intreaba:
– Si ceasul acela care nu se misca?
– E de la Maica Tereza.
– Dar ceasul lui Basescu unde e?
– E in camera lui Iisus. Il tine pe post de ventilator.

Film Review: Pink Floyd The Wall

Abuz, sex, droguri, iluzii, confuzii, impulsuri, ipocrizie, ingradire, manipulare – filmul vorbeste despre toate subiectele ce sunt parte societatii noastre.
Desi imaginile sunt tulburator de violente – si nu prin secventele lor cu conotatii fizice – ci mai degraba prin substratul psiho-social – personal le-am savurat si disecat cu toate simturile disponibile.

Cred ca, in prim plan se afla asocierea zbuciumatoare a imaginii cu sunetul; de fapt, „Pink Floyd The Wall” este ecranizarea albumului „The Wall” semnat Pink Floyd, aparut in 1979, ecranizare finalizata in anul 1982.

Regizorul Alan Parker conduce cu finete piesele de puzzle si le aseaza intr-un mozaic audio-video ce stoarce din spectator si ultimul dram de emotie si tremur. In acest sens, ecranizarea infatiseaza in cele 95 de minute aspectele esentiale, esentiale prin relevanta si duritatea care se revarsa furibund, cum sunt: manipularea sociala, ingradirea culturala fortata, ego-mania, lipsa de incredere in semeni, negarea divinitatii, locul razboaielor in lume, „spalarea creierelor” de catre mass-media si nevoia evidenta de o portita cathartica.

Desi nu pare, filmul „fisureaza zidul” creat de mintalul fiecaruia, un zid al deceptiilor, al fricii de necunoscut si al violentei ridicata la stadiul de utilitate. Pentru ca, ne place sau nu, ce traim azi necesita violenta ca un mod de abordare a lucrurilor, ba mai mult ca atitudine.